sâmbătă, 25 decembrie 2010

DECORATIUNI DE CRACIUN REALIZATE DE ATELIER13

Cu ocazia Sarbatorilor de Iarna din acest an Atelierul a realizat cateva decoratiuni de Craciun. Iata cateva dintre ele:









miercuri, 15 decembrie 2010

ALTERNATIVE MODERNE LA BRADUL DE CRACIUN

Nimic nu se compara cu mirosul de brad in anotimpul sarbatorilor de iarna sau cu bucuria de a-l impodobi, in asteptarea reunirii familiei, a cadourilor de Craciun sau a reactiilor celor dragi. Cu toate acestea, in ultimii ani, poate ca raspuns la problemele mediului inconjurator sau poate chiar la economia deficitara, au intrat in trend o serie de alternative la bradutul traditional de Craciun.
Acestea sunt in majoritate realizate din materiale refolosibile si biodegradabile, constituind din anumite puncte de vedere o abordare mai eco-friendly. Desi poate nu reusesc sa redea acel sentiment de plinatate si belsug specific sarbatorilor de iarna cu care ne-am obisnuit cu totii, ele reprezinta cu certitudine o alternativa de luat in seama. Mai ieftine sau mai scumpe, mai aproape de sursa de inspiratie, sau mai departe, mai minimaliste sau mai conceptuale, toate sunt customizabile si mai ales refolosibile an dupa an.
Am facut in cele ce urmeaza, o lista a posibilitatilor pe care noi le-am considerat viabile, fie din punct de vedere al costurilor, fie datorita designului deosebit.

Bradutul artificial din lemn are mai multe abordari - unele mai realiste si altele mai stilizate.
Dintre cele mai stilizate versiuni fac parte modelele realizate de Buro North din Australia: Rindd, Gryder si  Frigg



























 Ar mai fi versiuni si mai minimaliste ca Possibilitree 



















 sau cel creat de Sliver Cocoon
























Din seria celor care se situeaza prin design mai aproape de sursa de inspiratie - bradul natural - bradutii de Craciun produsi de Matteria prin taiere la laser sunt certificati ca eco friendly.





















Bradutii in miniatura creati de Roost nu sunt neaparat destinati Craciunului dar sunt foarte fideli realitatii.

















Cei care sunt probabil cel mai ieftin de realizat sunt insa bradutii din carton, foarte amuzanti pentru copii si destul de potriviti pentru dimensiuni mai mici.

The Cardboard Christmas Tree este taiat la laser si poate fi pictat/vopsit de fiecare dupa preferinta. 

 








































Cei de la Cardboard Safari au cateva variante mai mici dar mai fidele realitatii.
"Alpine tree"  in doua variante coloristice




























si "The Snowflake Tree" (22x35cm) care are deja figurate si cateva decoratiuni.















marți, 14 decembrie 2010

DECORATIUNI DE CRACIUN

De-a lungul anilor au aparut tot felul de "trend-uri" in domeniul decoratiunilor de Craciun. De la traditionalul brad natural impodobit cu beteala, beculete, globuri multicolore si dulciuri in poleiala, pana la moda anilor recenti a brazilor artificiali de culoare alba, impodobiti ton pe ton cu argintiu, rosu sau albastru; de la globuletele stralucitoare din sticla pana la cele din plastic sau fibra de sticla, toate ne-au incantat privirile si ne-au insotit de sarbatori conturand atmosfera atat de specifica ce ne face, odata pe an sa ne simtim cu totii din nou copii.
Va mai aduceti aminte de vremurile in care, ne confectionam singuri cu foarfeca si lipiciul in mana decoratiuni pentru brad - din carton, din oua vopsite, date cu lipici si rostogolite prin praf de globuri sparte, din poleiala sau hartie creponata? Unii dintre noi poate inca o mai fac, alaturi de cei mici sau din dorinta de a simti mai aproape spiritul Craciunului. Mai sunt si cei care, in scop comercial, realizeaza zeci de modele de decoratiuni din materiale din ce in ce mai diverse si cu tehnici din ce in ce mai lesne de utilizat.
Am adunat aici cateva exemple la intamplare de decoratiuni realizate cu autorul laserului. Avantajul lor este ca rezultatele nu mai depind in asa mare masura de indemanarea realizatorului ci mai degraba de imaginatia sa.

 Decoratiuni din materiale plastice:



















Decoratiuni din materiale lemnoase:










luni, 6 decembrie 2010

STICKERE DIN VINIL PENTRU PERETI

Iata cateva modele de stickere din vinil pentru decoratia peretilor locuintei sau biroului dumneavoastra, marca Miraentu Interior (Spania).

miercuri, 1 decembrie 2010

"CARTEA SPATIULUI" DE JOHAN HYBSCHMANN

"Cartea spatiului" [Book Of Space] realizata de arhitectul Johan Hybschmann este inspirata din Arca rusească, un film realizat de Aleksandr Sokurov în anul 2002. Acesta a fost singurul film de lung metraj  din istoria cinematografiei (96 de minute), tras dintr-un foc, într-o singură secvenţa. Filmarile au fost facute la Ermitajul din Palatul de iarna din Sankt Petersburg si reprezinta printre altele o trecere in revista a spatiilor acestuia intr-o relatie stransa cu timpul istoric. Acesta se deruleaza paralel si in stransa legatura cu parcurgerea spatiului, iar perceptia este la fel de continua ca si curgerea timpului, astfel incat camera nu se uita niciodata inapoi.

















"Cartea spatiului "este o incercare de a reedita aceasta idee de perceptie. Doua dintre spatiile care apar in film au fost recreate in carte prin taiere la laser in paginile unui caiet de schite a perspectivelor construite ale acestora. Cand privitorul deschide cartea si incepe sa dea paginile, siluetele elementelor se deruleaza si se combina astfel incat spatiul creat in interiorul cartii se schimba pe parcurs recreand o plimbare virtuala prin spatiul respectiv. Luand in considerare aceste aspecte, se poate spune ca lucrarea lui Johan Hybschmann reda intr-o maniera spectaculoasa si unica ideea de continuitate si fluiditate spatio-temporala.







vineri, 26 noiembrie 2010

ANIMATIE CU PAINE PRAJITA CU .. LASERUL

La data de 9 noiembrie 2010 a fost lansat videoclipul piesei "Last leaf" al trupei OK GO. Mult asteptatul film animat de scurt metraj a fost rezultatul colaborarii trupei cu compania Samsung si cu premiatul grafician Geoff McFettridge (fondatorul companiei Champion Graphics) si marcheaza o noua directie artictistica a celor de la OK GO. Pana nu demult acestia fusesera cunoscuti in intreaga lume mai ales datorita videoclipurilor originale dar pline de actiune.
"Last leaf" a fost realizat prin succesiunea a mii de frame-uri care, cu ajutorul unui aparat foto Samsung NX100, surprind cu rafinament desenele de mana ale graficianului McFettridge reproduse cu laserul pe paine felii de paine prajita. Fiecare secunda a videoclipului este alcatuita din 15 fotografii.
Puteti gasi mai multe informatii si filmutele "din culise" care arata cum a fost realizat proiectul la http://www.samsungimaging.com/campaign/nx100/



marți, 23 noiembrie 2010

ARTA CU PROCESSING SI GRAVARE LASER

Aceste lucrari elaborate au fost realizate prin gravare laser pe lemn de mesteacan de catre Aaron Meyers cu ajutorul programului open source numit Processing. Astfel patten-urile complexe care formeaza compozitii geometrice abstracte, au fost rezultatul grafic al unor ecuatii si instructiuni pe care Meyers le-a introdus in codul de programare.

  © Blogger template 'Isolation' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP